Totul era în ceață pentru Ana. De fapt, dacă e să fim realiști, ceața părea a fi un fum înecăcios. Acesta o sufoca lent și amețitor. Îi venea cu o mână să își smulgă ochii din orbite, iar cu cealaltă să-și înjunghie urechile. Nevoia de absență a vizualului și auditivului devenise o prioritate. Doar că, nici dacă avea curajul de a se automutila, nu putea reuși. Corpul strâns legat de stâlpul din lemn nu-i permitea nici o mișcare. Sfoara îi ardea pieptul

Se afla prizonieră într-un beci și nu unul obișnuit. Era ceea ce se putea numi “încăpere pentru activități criminale”. Cel puțin asta au învățat-o filmele de groază.

Pe o masă se aflau cuțite murdare, alături de seringi cu ace rupte. Două scrumiere vomitau chiștoace, iar scrumul împrăștiat s-a contopit cu stropi de sânge. Sau poate sângele avea acea culoare fiindcă s-a închegat? Nu conta.

Pereții mucegăiți erau îmbrăcați în tablouri sinistre. Picturile înfățișau tragediile ce s-au încolăcit în jurul lumii. Ana privi mai întâi Turnurile Gemene după prăbușire. Imaginea era înrămată pe zidul din partea opusă. Următorul tablou ce i-a atras atenția era cel din stânga sa. Acesta prezenta un club în flăcări. Îi cunoștea povestea foarte bine. Drama s-a petrecut în 2015.

În rest, asimilă restul picturilor cu ochi rapizi. Sate sărace din Africa, oameni uciși în războaie, boli răspândite. Sacul nenorocirilor nu avea fund.

Nu era singură în beci. Trei femei strânse într-un cerc plănuiau ceva în șoaptă. Deci, se aflau patru oameni în încăpere. Mai bine zis cinci, dacă e să luăm în calcul și copilul aflat în pântecul său. În orice moment avea să nască. Dar cum să-și aducă pe lume copilul în astfel de condiții?

Ana striga înspăimântată. Femeile schiloade și îmbrăcate zdrențuros nu o ascultau. Șușoteau între ele de parcă ea nu era prezentă. Frica o tăia cumplit.

Nu pricepea cum a ajuns acolo. Cu câteva minute în urmă, trecea de ușile spitalului. Trebuia să nască, iar un medic specialist i-a spus că moașa sa se pregătește pentru ajutor. Apoi s-a trezit în beci, legată de stâlp și gata de a da viață unui băiețel. Foarte misterios totul.

Cele trei au rupt cercul. Ana le-a văzut chipurile pentru prima oară. Nu îi stătea în fire să judece oamenii după aspect, dar putea jura că erau cele mai urâte femei văzute în viața ei.

Femeile cântau (într-o limbă nemaiauzită de Ana) melodii ce îi zgâriau urechile. Niște zgomote asurzitoare, precum creta ce zbiară frecându-se pe tablă. S-au apropiat de ea.

-Ce vreți de la mine! Cum am ajuns aici? urlă printre lacrimi Ana.

Nici un răspuns. Deja se aflau în dreptul ei.

-Vă dau orice! Doar să nu-mi răniți copilul!

Ana le implora degeaba. Cea mai înaltă dintre ele (probabil conducătoarea lor) i-a ridicat rochia. Apoi, cu ochii mari ca cepele, le-a făcut un semn cu mâna celorlalte.

Ana încerca să se zbată. Nici un succes. Sfoara o ținea captivă.

-Suntem moașele tale, începu femeia cu o voce răgușită și rece. Vei avea o naștere oribilă!

Celelalte două moașe au ridicat de sub masă o tavă argintie. Pe ea erau sticle de bere și praf alb aranjat în linii lungi. Moașele s-au reunit în cerc. Au dat drumul unor strigăte ce, în mintea Anei, reprezentau clar un fel de incantații.

Fiecare a băut câte o sticlă de bere, ca mai apoi să o trântească pe podea. Cioburile s-au împraștiat. Zgomotul provocat i-a motivat Anei un strigăt nou. Niciodată nu a mai trăit o asemenea frică, a cărei fire formau o căciulă a panicii pe care trebuia să o poarte.

Moașele au rulat câte o bancnotă. Le-au folosit pentru a priza praful de pe tavă. În câteva secunde, arătau schimbate. Mult mai energice. Ceva ardea în ele.

Conducătoarea a ridicat o seringă. Ana a fost injectată în gât. Înainte de a adormi sub efectul anestezicului, a auzit:

-Ghinion. Ai nimerit moașele greșite.

Ana s-a trezit încă amețită de injecție. Prima imagine ce a înflorit o dată cu vederea, i-a sfâșiat inima.

Pe mormanul de cioburi stătea un copil abia născut. Era plin de tăieturi, iar sângele ce-i șiroia a dat naștere băltoacei de culoarea macului. Micuțul plângea disperat. Era băiețelul ei. Moașele i-au provocat suferința.

Strânse în jurul lui, acestea își țineau ridicate fustele rupte. Urinau peste ființa nevinovată, în timp ce-l înghionteau cu picioarele. Râdeau malefic. Savurau momentul.

Bebelușul urma să moară curând. Loviturile erau nemiloase, iar urina sărată îi provoca usturimi în zonele acoperite de tăieturi.

Ana striga cu toți plamânii. Nimeni să o asculte. Tot ce i-a rămas era să-și urmărească unicul copil trecând prin dureri inimaginabile. Moașele, al căror scop era “nașterea ușoară”, își dădeau silința pentru a provoca opusul.

Se simțea așa de neputincioasă! Fiecare lovitură încasată de copil însemna o arsură pe suflet. Nu putea interveni. Ce soartă tragică să aibă o mamă! Cum putea fi îngăduit așa ceva?

-Măcar spuneți-mi de ce! urlă Ana cu ultimele puteri.

Conducătoarea se opri din violența atroce și îi zâmbi lugubru.

-Oare știai tu ce moașe te vor aștepta? Credeai că poți alege? Cuvintele moașei s-au auzit cu ecou.

Când nimic nu putea fi mai rău, un șarpe s-a materializat din nimic. Reptila s-a târât peste gâtul pruncului. Acesta s-a strâns în jurul lui în timp ce sâsâia flămând. Finalul era aproape. Dacă băiețelul supraviețuia loviturilor de picior, șarpele avea să-i curme viața prin sugrumare.

Ana și-a pierdut și ultimul strop de vlagă. Vederea i se încețoșa și pleoapele grele i-au cedat.

În acest fel s-a încheiat coșmarul. Ana s-a trezit în dormitorul său. Nimic n-a fost real (deși totul s-a simțit atât de viu).

Noaptea încă triumfa când s-a dat jos din pat. În pătuțul de lângă ea dormea Dragoș, micuțul născut cu o săptămână în urmă la un spital privat. Ana îl privea cu atâta dragoste și pace. Însemna cel mai de preț cadou primit venit din partea universului.

“Ești cel mai norocos copil de pe lume. Vei avea o viață minunată. Îți promit asta” gândi mama.

Înainte de a se întoarce în pat, Ana rezolvă o mică problemă. Șarpele de pluș al lui Dragoș s-a încolăcit în jurul său în timpul somnului. L-a luat și l-a așezat pe noptieră. Totul era bine!