Bâzâitul lui îmi chinuie urechile. Piciorușele subțiri îmi provoacă fiori reci atunci când se întâlnesc cu pielea mea. Parcă simt cum mă mușcă pentru a se înfrupta cu sânge. Bea sângele unui om bolnav, aflat pe moarte. Tocmai de asta, îl voi scuti de soarta ce mă așteaptă. Merită să se bucure de viața sa infimă. Măcar el să trăiască, dacă eu nu. Pot spune că-i prima oară când nu ucid un tânțar intrat în cameră.

Țânțarul zboară departe de mine. Mi-a dat pace. Poate din recunoștință că nu l-am strivit? Oare îmi citește mintea? Nu știu. Nu mă pot gândi la altceva înafară de cortina ce va fi trasă.

Boala mă sfârâmă încet. Febra, tusea, starea de rău, toate acestea îmi străpung spiritul. Întins în pat, aștept moartea. Prin fereastră văd întunericul de afară. Foarte curând, voi face și eu parte din el.

O săgeată invizibilă îmi străpunge pieptul. Urlu scurt și încep să mă sufoc. Se întâmplă. Da, este produs inevitabilul. Chiar acum mor.

Amintiri frumoase încep să se perinde în fața ochilor. Mă văd în atelierul de desen, iar de pe o pânză îmi zâmbește cel mai reușit chip pictat de mine. Săptămâni în șir am lucrat la el și a meritat fiecare secundă.

O altă amintire mi se arată. Mă aflu în biroul meu și marchez cu stiloul sfârșitul ultimei propoziții din romanul pe care l-am scris. Beția împlinirii simțite atunci nu poate fi înlocuită de nici un alcool.

Amintirea din urmă este cea mai bună. Sunt pe scenă și joc într-o piesă de comedie. Cuceresc publicul cu fiecare replică, expresie facială și gest. Mă simt cu adevărat iubit. Oamenii ce urmăresc spectacolul îmi hrănesc sufletul, cândva mult prea înfometat. Dar totul se termină. Văd bezna asemenea smoalei. În întuneric, mă aud strigând:

-Nu vreau să mor! Nu sunt pregătit pentru nimicul ce mă înghite!

Ceva neașteptat s-a petrecut. Mereu am crezut că nu există viață după moarte, dar m-am înselat. S-ar părea că din toate teoriile, cea legată de reîncarnare s-a dovedit a fi adevărată.

M-am trezit undeva în necunoscut, dar parte din lumea celor vii. Sunt într-un staul, înconjurat de oi. Animalele behăie, se plimbă fără direcție și mănâncă nutrețul împrăștiat pe jos. Le-aș numi “animale proaste”, doar că acum și eu sunt unul dintre ele. Da, așa este, m-am reîncarnat într-o oaie.

Disperarea mă macină, asemenea râșniței cu boabele de cafea. Din omul inteligent, talentat și liber, am ajuns o oaie obedientă ce poate umbla doar în turmă. Oamenii îmi vor lua blana, laptele și, la momentul potrivit, mă vor ucide pentru carnea mea gustoasă. Astăzi am aflat că există lucruri mai rele ca moartea. Am devenit ceea ce m-a speriat de a lungul vieții. Am luat o formă ce pare confortabilă, dar nu este corectă.

Totuși, mi-am mai dat seama de ceva. Ce trăiesc în acest moment nu este o reîncarnare completă. De ce? Fiindcă amintirile din viața anterioară îmi sunt limpezi, de parcă s-au petrecut ieri. Asta înseamnă că mai am o șansă. Poate, când voi muri, mă voi reîncarna la loc într-un om. Voi putea lua totul de la început…

Este ciudat cum în viața anterioară îmi doream din tot sufletul să nu îmi pierd viața, iar în cea de acum sper să mor… și să mă transform în om.