A fost odată ca-n nicio blană, o lume a felinelor. Era un univers al tigrilor, pumelor, panterelor, leilor și al celor mai ghinioniste animale, pisicile. În această lume, a fi pisică era o condamnare la moarte, însă una lentă, deoarece pisicile puteau muri de nouă ori la rând, deci apucau finalul de mai multe ori decat restul felinelor.

Printre aceste pisici se numără și protagonistul nostru, Motanul De Un Leu, cum a fost poreclit de superiorii feline ce îl vânau de ceva timp. Deja apucase opt morți, rămânând cu o singură viață de care se agătă cu dinții și mustățile.

De fiecare dată când a fost ucis, Motanul De Un Leu a avut o viziune legată de viitor, adică de următoarea moarte. În loc să i se arate ceva frumos, viitorul însemna mereu încă o viață în minus.

Asemenea, celorlalte pisici, Motanul nostru trăia ascuns și abia făcea rost de hrană. Avea o stimă de sine scăzută, se desconsidera și, de câte ori i se ivea oportunitatea de a evolua într-o felină puternică, reușea să își rateze șansa.

Trăia mânat de un singur gând, acela de a putea schimba viitorul ce mereu i se arăta întunecat. Motanul știa clar că nu poți schimba trecutul și nici în schimbarea viitorului nu avea încredere.

Însă tot îl măcina ideea de a-și modela viitorul în așa fel încât să devină puternic și să fenteze ultima sa ucidere. Era tot ce își dorea.

De-a lungul timpului, mulți lei l-au păcălit că își poate schimba viitorul doar urmându-le sfaturile, dar în final, doar l-au păcălit pentru a-l putea ucide mai ușor…și mai frustrant.

Cu fiecare moarte încasată, Motanul devenea din ce în ce mai fricos, depresiv și lipsit de orice fel de alinare și pace, ca toți semenii lui, de altfel. Speranța părea să îl abadoneze definitv, până într-o zi, când s-a schimbat totul. Atunci a găsit soluția.

Se plimba tiptil prin junglă, recunoscător că pernuțele de pe lăbuțe îi fac mersul neauzit și nu atrage atenția, când a zărit o groapă cu scări de piatră, ce duceau într-un loc întunecat.

Pe primele trepte era scrijelit în piatră un scris pe care doar pisicile îl puteau descifra. Scria: Un altfel de viitor pentru o altfel de pisică.

Suna a genul de capcană pe care un tigru bătrân ar amplasa-o strategic, profitând de slăbiciunea pisicilor.

Motanul De Un Leu se tot gândi la acest aspect si, după ce a rumegat ideea, așa cum rumega iarba pisicii, și-a dat seama că viața lui este lipsită de sens și că ar putea să intre în capcană fără să piardă ceva de preț. A coborât scările.

A ajuns într-o cameră cu pereți din piatră, în ei fiind săpate multe coridoare întunecate. În mijlocul încăperii, așa cum se aștepta Motanul, era un leu imens cu o coamă mândră.

Leul îl măsură din priviri, însă nu sări să atace. În schimb, i s-a prezentat:

-Motanule, eu sunt viitorul tău.

Leul s-a apropiat de el si a încercat să îl sărute pe cap. Nu a reușit să o facă, deoarece leul era doar o fantomă.

-Tu ești viitorul meu? Cum așa? întrebă Motanul De un Leu.

-Da, eu îți sunt viitorul. Poți deveni un leu dacă îmi urmezi cerințele.

Motanul s-a entuziasmat tare. Orice amintire în care își prezicea viitorul era întunecată. Pentru prima oară vedea și ceva frumos.

-Ce trebuie să fac? a zis Motanul.

Leul i-a răspuns:

-Va trebui să îți construiești singur viitorul. Vezi aceste coridoare? Vei umbla prin ele și vei căuta părți din corpul unui lei, ca mai apoi să le asamblezi.

Era ca un joc, doar că pe bune. Numaidecât, Motanul a traversat primul coridor, căutând bucăți din trupul viitorului.

Pentru început, a găsit membre inferioare aruncate în primul coridor. Ceva ciudat, nu erau de leu, ci de pisică. Le-a apucat cu dinții și le-a dus în încăperea principală, ca o ofrandă pentru fantoma viitorului.

Apoi, și-a continuat căutarea prin holuri, unde a găsit un trunchi, tot de pisică, nu de leu. Foarte ciudat, se gândea el. De ce viitorul strălucit era alcătuit tot din părți slabe?

Mai departe, Motanul a descoperit un cap de pisoi. L-a târât până în camera principală, alături de o coadă și membre anterioare. Avea toate elementele adunate.

-Acum, construiește-ți viitorul, i-a spus fantoma.

Motanul De Un Leu a așezat în ordinea corespunzătoare fiecare parte din trup, rezultatul final fiind un motan ce stătea tolănit, fără viață. Ăsta îi era viitorul? Un alt motan? Chiar nu îi era rezervat ceva mai bun?

Motanul pufni:

-Pentru asta am stat să adun bucăți de corp? Ca în final să obțin ceea ce sunt deja? Un amărât de motan?

-Eu văd un leu formidabil, i-a zis fantoma. Nu știu ce vezi tu…

-E un motan jalnic, ca mine. Asta-i tot ce văd!

-Atunci, închide-ți ochii și gândește-te la leul din motanul ăsta jalnic.

Lipsit de orice bucurie, Motanul a decis să îl asculte pe leu. Măcar să își imagineze că a clădit un leu adevărat, dacă nu se putea pe bune.

Și-a închis ochii și a dat drumul imaginației. Îl putea vizualiza cu ochii minții. Era mare, musculos, feroce și de neclintit. Coama îi era mândră, iar pieptul puternic, gata să înfrunte orice adversar.

Când și-a deschis ochii, a văzut minunea. Pisica pe care a construit-o s-a transformat în leul la care visa. Mai concret, era fix leul-fantomă, ce l-a îndrumat.

Asta a fost puterea minții. A trebuit să își schimbe percepția asupra propriei imagini ca viitorul să-i fie ceva puternic. Leul din minte se tranformase în cel din realitate.

Leul-fantomă și-a mutat energia în trupul neînsuflețit al leului proaspăt construit. Așa, acesta a prins viață și s-a ridicat în patru picioare, mândru.

Motanul nu a apucat să-i spună nimic. De cum a prins putere, Leul a sărit și l-a devortat flămând și fără milă. Deci și-a pierdut și ultima viață. Dar, în acest fel, a început una nouă, plină de prosperitate.

În momentul în care leul l-a mâncat, Motanul s-a transformat în el, adică în viitorul abia construit. Plin de putere, acesta a dat un răget puternic, de s-a zdruncinat toata încăperea.

Motanul De Un Leu, s-a transformat într-un leu.