Omul îi poate găsi vieții fel și fel de asemănări. Unii ar spune că este un film ce stârnește emoții diverse și al cărui final incert zămislește suspansul. Alții o compară cu un meci de șah, unde adversarul se arată a fi obstacolele pe care le întâmpinăm.

Uneori, eu văd viața ca pe o autostradă într-o zi călduroasă de vară. O autostradă încinsă de soare pe care mergi la pas (nu îți permiți un automobil) până ajungi la destinația necunoscută. Nu-i nicodată seară sau noapte, este doar o după amiază cu un soare agresiv ce nu se mai termină.

Cu o asemenea căldură, ar fi recomandat să porți haine puține, deschise la culoare și alese în așa fel încât să te ferească de arsurile soarelui. Ei bine, era o perioadă când mă îmbrăcam total greșit, parcă special pentru a pune paie pe focul din spatele cerului.

Totul a început într-o zi, când, la marginea autostrăzii, am zărit un sac plin. M-am oprit din mers și am cercetat descoperirea. Sacul era umplut cu haine. Nu orice fel de haine, ci unele mai scumpe decât mi-am imaginat vreodată că voi găsi.

Era o geacă groasă, o pereche de pantaloni flaușați și o căciulă din blană, toate având culoarea nopții. Arătau splendid, iar etichetele lor cu prețuri uriașe m-au făcut să cred că am găsit o comoară.

M-am gândit că purtarea lor îmi va oferi așa multă stimă de sine, că m-ar transforma într-o ființă invincibilă a cărei putere nu poate fi pusă la îndoială.

Am îmbrăcat geaca, peste bluza mea albă și ieftină. Apoi, am tras pantalonii peste șortul bleumaren pe care îl port de când mă știu. Am înlocuit și șapca cu căciula de firmă.

Așa îmbrăcat gros, mi-am continuat drumul pe autostradă, constant atacat de razele soarelui ce atunci se simțeau mai rău ca oricând.

Căldura mă inunda și aveam impresia că îmi transpiră toată vlaga. Mersul mi se părea extenuant, iar zăpușeala mă strangula acerb. Soarele îmi rânjea sardonic în timp ce amețeam cu fiecare pas.

Hainele scumpe s-au erijat în cărămizile ce îmi construiau imaginea respectabilă. Eu am ales să le îmbrac, dar cu ce preț? Mă îngreunau pe traseul ce trebuia urmat. Temperatura corpului mi s-a ridicat așa de tare, încât cu fiecare pas mă apropiam de leșin. Și chiar am leșinat.

M-am trezit după ore bune, întins pe autostrada încinsă. Șiroaie de transpirație mi s-au scurs pe buze. Gustul lor sărat îmi provoca scârbă, în aceeași măsură ca și situația în care mă aflam.

Am privit linia orizontului. Autostrada se întindea la nesfârșit și simțeam cum mă așteaptă. Nu îmi puteam continua drumul îmbrăcat așa gros.

După ce mi-am dat jos hainele scumpe, un val de relaxare mi-a pătruns ființa. Eram ca un prizonier proaspăt eliberat. O astfel de emoție nu poate fi descrisă în cuvinte.

Purtam bluza albă, șortul bleumaren și șapca. Nu costau așa mult ca și hainele groase, dar erau tot ce aveam nevoie pentru a face față zăpușelii de pe autostradă. Mi-am continuat traseul cu zâmbetul pe buze.