Seara întâmpină oamenii în tot felul de ipostaze. La petreceri cu prietenii, alături de familie, solitari, meditativi, melancolici după o zi grea și așa mai departe. Pe Matei, un bărbat de douăzeci și patru de ani, seara îl găsea mereu în sala cu jocuri de noroc.

Căldura nu mergea înăuntru. Matei stătea pe scaunul incomod și cu ochii lipiți de ecranul aparatului de păcănele. Mâna îi tremura înghețată în timp ce introducea bani în mașina ce îi mesteca cu poftă salariul. Fructele se învârteau pe ecran, băgându-l pe jucător într-o transă cu care s-a obișnuit de mult.

Erau rare serile în care Matei se alegea cu un câștig din aparate. Aproape mereu își pierdea și ultimul ban, ca mai apoi să se întoarcă acasă cu stomacul mai gol ca o sală de clasă după terminarea ultimului curs. Cireșele și pepenii din joc doar îi accentuau foamea.

Pe lângă pierderea timpului și a banilor munciți, mai exista ceva ce îl deranja pe Matei. Avea impresia că își pierde mințile și îl apucă vedeniile. Chiar dacă motivul putea fi oboseala, tot nu mai suporta halucinația ce se repeta.

În sala de jocuri, Matei vedea din ce în ce mai des imaginea unui bătrân sfrijit. Bătrânul se afla la aparatul din stânga sa și, în mod ciudat, era legat cu funie de aparatul la care juca. După ce îl privea mai atent, bătrânul dispărea subit. Era ca o fantomă ce i se arăta doar pentru câteva secunde.

Revenind, în “reședința de seară” a lui Matei jubila un frig ascuțit. Deja pierduse o sută de lei, când a văzut din nou fantoma la aparatul din stânga. Ca întotdeauna, bătrânul era legat cu funie.

De această dată, Matei s-a ridicat de pe scaun și s-a apropiat de fantomă. Bătrânul nu a dispărut. Stătea în continuare în fața aparatului, ignorându-l pe Matei. Matei i-a spus:

-Bună seara, domnule! Cred că ne-am mai întâlnit.

Bătrânul l-a privit în ochi cu un zâmbet trist.

-Normal că ne știm. Reprezint trecutul, prezentul și viitorul tău. Obișnuiește-te cu prezența mea.

Matei, acceptând ideea că poate își pierde mințile, a continuat conversația:

-Ești o fantomă? Înafară de azi, mereu dispari când te privesc mai bine.

Bătrânul și-a întors ochii la ecran. Întrebarea primită l-a pus pe gânduri.

-Da, sunt. Din prima zi de viață am fost. Când eram un simplu suflet fără trup, o forță mai puternică ca toți mi-a decis soarta. O soartă tragică.

-Ce soartă? l-a întrebat Matei.

-Să mă nasc aici, chiar pe acest scaun, în fața aparatului de păcănele. Nu mi-am dorit niciodată să intru în lumea jocurilor de noroc. Dar sunt obligat. Asta fac fără oprire de când sunt pe lumea asta. În fiecare moment hrănesc aparatul cu bani, iar norocul nu-i de partea mea. Pierd, pierd din nou, pierd și rareori câștig. Când câștig o sumă de bani, nu mă șimt satisfăcut. De ce? Fiindcă știu că în timp am pierdut suma respectivă înzecit.

Matei se regăsea în vorbele bătrânului. Nici el nu era mulțumit de câștiguri. Ghinionul i-a răpit mai mulți bani decât putea suporta.

-Ați pierdut foarte mulți bani, domnule? l-a întrebat Matei.

-Suficienți încât să îmbătrânesc așa de mult. Cu fiecare leu ars, fire albe, riduri și dureri pun stăpânire pe ființa mea.

Matei a reflectat la convorbirea cu fantoma. Da, își petrecea fiecare seară în sala de jocuri, dar uneori simțea că nu o părăsește nici când pleacă acasă cu buzunarele goale.